Realitatea bate filmul

Realitatea bate filmul
  • Publicat:
  • Actualizat:

La două zile după ce s-au încoronat vicecampioanele lumii la 8+1 (foto) și la doi rame la CM de la Poznan, fetele s-au întors la lupta zilnică de pe lacul Snagov cu nesimțirea și indiferența. Totul, amplificat acum de situația incertă în care se află CN de seniori.

Competiția ar urma să debuteze mâine, însă desfășurarea ei ridică mari semne de întrebare în condițiile în care pista de antrenament de pe lacul Snagov a fost redusă doar la trei culoare, pe al patrulea tronând pontonul (medalion) președintelui FC Dinamo, Nicolae Badea. „Nu știu ce vom face pentru că e clar că în acest moment nu putem să ținem un campionat pe trei culoare. De renunțat la competiție nu putem renunța și nici să facem un simulacru de concurs”, spune Elisabeta Lipă, președinta FR Canotaj.

Naționalele româniei, la bulgari

Cum se va desfășura cel mai important concurs din canotajul românesc rămâne un mister care va fi elucidat la fața locului. „Vom vedea cum ne vom organiza. Nu putem face o finală din două sau trei echipaje și nici să le punem pe fete să facă cros pe margine până concurează celelalte”, explică Lipă. Aceasta se gândește la o soluție care ar rezolva problema: „Pe viitor mă gândesc să organizăm Naționalele la bulgari și să propunem un nou sport olimpic, slalomul printre pontoane și bărci. Aici sigur vom lua aurul, că suntem singurii care au aceste probleme. Suntem de râsul lumii!”.

Îmi place ceea ce fac și poate de aceea închid de multe ori ochii și strâng din dinți când e vorba de condiții
Eniko Barabas, strocul bărcii de 8+1

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!

Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE

Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă

Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială

Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală

Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România

Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news

Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“

AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA

Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×